Harta


View Europe Direct Timis in a larger map

00 800 67 89 10 11


SUNĂ GRATUIT PENTRU INFORMAȚII DESPRE EUROPA

Ce informații poți obține . . . click aici pentru mai multe informații

Deșeurile nucleare: exporturile către state terțe ar trebui interzise, spun membrii PE

Exportul deșeurilor nucleare către state terțe ar trebui interzis, dacă nu este exportat în scopul reciclării și apoi reimportat în UE, în timp ce exporturile în interiorul UE ar trebui permise doar când sunt reglementate de acorduri bilaterale.

Deputații europeni au susținut, de asemenea, reguli mai stricte în ceea ce privește siguranța și formarea profesională a lucrătorilor și au cerut control mai strict și competențe de investigare în cazul autorităților naționale, dar și mai multă cercetare în ceea ce privește alternativele privind depozitarea deșeurilor la adâncime.

În temeiul directivei propuse, fiecare stat membru ar trebui să elaboreze politici şi programe care să asigure că deşeurile nucleare sunt gestionate și depozitate definitiv în condiţii de siguranţă. Politicile naţionale ar trebui să includă planuri de gestionare a stocurilor şi a tuturor instalaţiilor, chiar şi după închidere.

Romana Jordan Cizelj (PPE, SL), care a elaborat rezoluția, a afirmat în timpul dezbaterii de ieri că “Parlamentul European a solicitat de mai multe ori o directivă privind prelucrarea deşeurilor radioactive şi a combustibilului uzat şi evenimentele din Fukushima au arătat că am avut dreptate. Suntem optimiști în ceea ce privește ideea unei directive şi ne dorim ca această directivă să fie mai puternică şi mai clară.” Rezoluția a fost adoptată cu 489 voturi pentru, 52 împotrivă și 75 abțineri.

Interzicerea exporturilor către state terțe

Unul dintre aspectele cele mai controversate pentru deputaţii europeni a fost dacă să permită exportul deșeurilor în afara UE. În timpul votului, membrii PE au susţinut în cele din urmă opţiunea de a interzice exportul către ţările terțe, contrar propunerii inițiale a Comisiei pentru energie. Amendamentul comisiei parlamentare a fost respins cu 311 voturi pentru, 328 împotrivă şi 7 abţineri.

Două grupuri politice (S&D, ALDE) au vrut să rămână la propunerea iniţială a Comisiei, potrivit căreia fiecare stat membru ar fi responsabil pentru eliminarea deşeurilor pe care le produce şi să permită exportul către un alt stat membru UE doar prin acord bilateral. Plenul a adoptat propunerea socialiștilor, de a permite exportul de deşeuri numai din motive de reciclare şi numai dacă sunt reimportate în UE. Grupul Verzilor a sugerat ca exporturile să fie permise numai în cadrul UE şi doar în cantităţi reduse, în timp ce Grupul GUE/EFA a propus interzicerea exporturilor pe teritoriul UE.

Siguranţa lucrătorilor şi competenţe de investigare puternice pentru autorităţile naţionale

Lucrătorii implicaţi în gestionarea deşeurilor radioactive, de la generare până la depozitarea definitivă, trebuie să beneficieze de protecţie adecvată şi de formare profesională, au insistat membrii PE, care au susţinut, de asemenea, accelerarea competenţelor de investigare ale autorităţilor competente. Autorităţile naţionale ar trebui să aibă competenţa de a efectua regulat “evaluări de securitate, investigaţii şi controale” şi “dacă este cazul” să ia măsuri executorii, au spus deputații europeni.

Cercetarea alternativelor în ceea ce privește deșeurile puternic radioactive

Parlamentul a susținut ideea intensificării cercetării alternativelor în ceea ce privește îngroparea deşeurilor la mare adâncime, contrar propunerii Comisiei, care prezintă “depozitarea geologică” ca cea mai sigura opțiune pentru deşeurile puternic radioactive.

Sursa: http://www.europarl.ro/view/ro/press-release/actualitatea/actualitatea-2011/actualitatea-2011-iunie/actualitatea-2011-iunie-17.html

Comments are closed.